Asa gatesc eu orezul: aromat, colorat, picant

Va salut. Azi vreau sa va impartasesc gustul meu pentru orezul bine gatit. Am mancat nu de mult un pilaf din spartura de orez cu gust de conopida si m-am revoltat: orezul merita mult mai mult, pentru mine el inlocuieste painea, e foarte important sa arate, sa miroasa si sa aibe un gust ca la carte, nu in batjocura. Eu stiu retete grozave de briose si chec aperitiv din orez, i-am innebunit pe-ai mei, “chinezoaica” imi spuneau. Asadar, va invit sa reconsiderati aceasta cereala deosebit de buna si sa va ganditi daca v-ar placea sa gatiti si voi orezul ca mine.
Ingrediente

  o cana mare (sau orice cantitate doriti) cu orez cu bob mare, colosal, alb, nu transparent
doua cepe mari tocate marunt
un ardei rosu potrivit
2-3 linguri de ulei (in care caliti ceapa)
patrunjel
curcuma sau sofran( cam o jumatate de lingurita, altfel rezulta un orez galben-fosforescent), piper alb, condimentul acela fara monoglutamat, coloranti si conservanti si curry, toate dupa gust, daca va place mai sarat, adaugati si sare  

Preparare
Spalati bine orezul si puneti-l peste ceapa calita, acoperindu-l cu apa, cantitatea tripla a celei de orez. (Ex.: o cana de orez, trei de apa). Imediat dupa, adaugati ardeiul rosu tocat foarte fin si condimentele. Fierbeti la foc foarte mic, cu capac. Nu amestecati deoarece riscati sa spargeti / faramitati orezul. Dupa cca 15 minute, daca vi se pare ca bobul a fiert pana la jumatate, adaugati patrunjelul tocat, stingeti focul si acoperiti oala bine cu capacul peste care puteti pune si un servet. Mai lasati aprox. 20 min., bobul isi va desavarsi fierberea in aburii fierbinti de sub capac. Acum puteti servi, cu garnitura urmatoare:
Friptura cu sos din legume
Indiferent ce carne alegeti, de porc sau de pasare, va recomand s-o gatiti in vase cu capac tip Yena sau vas roman, pentru ca in ele carnea se patrunde foarte bine datorita aburilor iar sosul rezultat nu se evapora.

Va propun sa renuntati sa adaugati apa, multumindu-va doar cu delicioasa zeama pe care o lasa cei 2-3 ardei “seriosi” taiati bucati mari si cele 2 rosii coapte, taiate si ele in sase pe care le asezati in jurul carnii, in vas. Condimentati dupa gust, pregatind in prealabil mix-ul de condimente preferate intr-o cescuta. Va recomand iarasi curry-ul daca friptura este de pui, si nu ezitati sa puneti si o lingurita de boia dulce, chiar si o jumatate de lingurita de boia iute, depinde cat de picant va place, eu mananc foarte, foarte picant. Cu 15-20 min. inainte sa stingeti focul, cand carnea este deci patrunsa, adaugati mujdeiul de usturoi. Daca nu vreti sa pierdeti din sos, lasati in continuare vasul acoperit. Doar daca nu va intereseaza zeama, ci doar sa aveti o friptura mai crocanta, o puteti lasa ultimul ei sfert de ora, cel in care se patrunde de aroma usturoiului, neacoperita.
Orezul este compact, nu ca o ciulama, colorat si gustos, iar friptura, cu sosul ei cu tot, o garnitura ideala cu care sa-l mancati.( Stiu ca nutritionistii nu sunt de acord cu mine dar asa mananc eu si pace.)
Nu va lasati descurajati de detaliul fotografiilor nu foarte reusite, promit sa devin experta, nu de alta dar retetele bune pe care vi le propun merita o prezentare pe masura.